Calea cea nouă şi vie. (Evrei 10, 19)

A fost o cale nouă, fiindcă a fost o cale vie. Adesea oa­menii caută în Evanghelie numai mijloace de a trece prin „valea morţii”; nu caută ajutor şi povaţă pentru a străbate „valea vieţii”. Dar atunci când Hristos ni Se apropie de su­flet, îi deschide acestuia „calea cea nouă şi vie”. Ne dez­văluie că veşnicia a şi început şi că putem să o recunoaştem de pe acum, că nu trebuie să aşteptăm pentru aceasta moar­tea. Ne descoperă că nu putem intra în relaţie cu Dumnezeu doar după moarte, ci şi în viaţă, fiindcă, înfăţişând trupurile noastre „ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumne­zeu, ca pe închinarea noastră duhovnicească” (cf. Romani 12,1), dobândim încă de aici, de pe pământ, împărăţia ceru­rilor prin comunicare şi comuniune cu Dumnezeu. Deplasându-ne, asemenea israelitenilor, prin pustiul vie­ţii nu vom suferi de foame şi de sete, fiindcă Domnul va merge înaintea noastră, şi prin El ni se va da zilnic har mân­tuitor, lumină care luminează, pâinea vieţii şi izvorul ade­vărului, toate acestea întărindu-ne şi desăvârşindu-ne su­fletul. Fără harul lui Dumnezeu, fără credinţă şi iubire, am merge pe drumul păcatului, al egoismului, al desfătărilor, al superficialităţii - drum larg, dar care nu duce la împărăţia lui Dumnezeu.

Calea cea nouă este calea renunţării la si­ne, a iubirii faţă de aproapele, o cale strâmtă şi nu arareori presărată cu spini, o cale pe care trebuie să o străbatem sub povara crucii, dar ea este calea care ne duce la Domnul. Ne vor ajuta să o urmăm luminoasa nădejde în viaţa veşnică şi faptul că suntem în unire cu Domnul. Mergând pe urmele Lui, va fi cu neputinţă să ne rătăcim. El este „calea, adevărul şi viaţa” (loan 14, 6). Trebuie doar să ţinem ochii deschişi, să avem conştiinţa trează şi să fi do­rit şi căutat toată viaţa această cale.Doamne! Oare mă voi încredinţa Ţie doar în ceasul mor­ţii? Arată-mi calea cea vie! învaţă-mă să urmez acea cale sfântă care Ţi-a fost deschisă Ţie încă de la Bethleem, şi pe care ai urmat-o trecând prin Nazaret şi ajungând pc Golgota! Ajută-mă să merg cu Tine pe această cale vie. Dăruieşte-mi încă din timpul vieţii mele măreaţa putere a nemuririi, învaţă-mă să pot renunţa cu desăvârşire la voinţa mea, să o supun voinţei Tale! Când mă aflu în toiul muncii, copleşit de griji sau prins într-o luptă, în ceasul vreunui necaz pe ca­re nu-1 pot spune, la durere, la bucurie, bolnav sau teafăr, în sărăcie sau în belşug, ajută-mă să rămân mereu al Tău, ca să pot spune: „Părinte, în mâinile Tale” îmi pun duhul! (cf. Lu­ca 23, 46)! Atunci viaţa mea va fi o cale vie spre cer!