Păstorul pe Care Să-l urmăm
08 Iunie
Oile ascultă de glasul lui şi el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară. (loan 10,3)
In lumea de dincolo dc mormânt Mielul „îi va paşte pe ci şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii” (Apocalipsă 7,17). Dar şi aici, pe pământ, El face la fel. Ne duce pas cu pas, ne scoate din ceea ce este vechi pentru a ne duce spre ceea ce este nou, din ceea ce este cunoscut, la ceea ce este necunoscut, de la un lucru isprăvit la altul care trebuie să se săvârşească, de la cunoştinţele pe care le-am acumulat la cunoştinţele pe care urmează să ni le însuşim, spre noi şi necunoscute taine.
Ne duce înainte pe mai multe căi: prin situaţiile pe care ajungem să le înfruntăm, facându-ne să intrăm în contact cu anumiţi oameni, prin lecturi, prin cunoaşterea Sfintei Scripturi. Iar cei ce îşi recunosc Păstorul după voce II urmează de îndată ce i-o aud. Dar, pentru a merge după El, trebuie să fii în turma Lui, să fii atent la glasul Lui. Atunci se va îndeplini acea minunată făgăduinţă din cuvintele Mântuitorului: „Şi Eu le dau viaţă veşnică şi ele-n veac nu vor pieri şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi” (loan 10, 28)