Fiecare, judecând, să-şi ajute vecinul ş fratele. Şi cineva va zice: meşterul s-a întării (Isaia 41, 6)

Un scriitor faimos, cu preocupări spirituale, spunea: „Incepem să căpătăm asemănare cu Dumnezeu numai atunci când devenim folositori semenilor noştri”. într-adevăr, slujirea aproapelui este o lege divină. Hristos a luat chip de rob, a venit pentru a sluji, ne-a învăţat să slujim. „Eu, îi mijlocul vostru, sunt asemenea celui cc slujeşte” (Luca 22 27). A slujit neîncetat: cu cuvântul, cu fapta, cu viaţa; a slu­jit trupului şi sufletului, oamenilor din jurul Său, cu răbdare fară răgaz, mereu cu ochii la binele lor. „El, care a umbla făcând bine” (Faptele Apostolilor 10, 38). Dumnezeiasca Sa iubire s-a văzut printr-o slujire care ava să fie urmată de sacrificiul propriei Sale vieţi.

In ceruri se slujeşte ziua şi noaptea, ne spune Scriptu­ra. Ingerii, numiţi „duhuri slujitoare”, pogoară pe pământ ori dc câte ori apare o slujire deosebită, spre folosul oame­nilor. Dumnezeu însuşi slujeşte oamenilor cu o râvnă infi­nită, pentru veşnicul lor bine, chemând la sine, îndrumând, uşurând sufletele păcătoşilor. Se cuvine ca şi noi să slujim. Dumnezeu ne-a arătat cinste deosebită, chemându-ne să lu­crăm, aşa cum lucrează El, să dăm ajutor oamenilor, să-i în­curajăm, să-i susţinem, să fim gata de orice slujire pentru a le aduce oamenilor folos adevărat.

„Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în El” (1 loan 4, 16). „Fiecare să-şi ajute aproapele”, aceasta este menirea dată de Dumne­zeu tuturor persoanelor create de El, nu numai unor aleşi. Să nu te aştepţi la o slujire răsunătoare, importantă; numără-te de pe acum printre cei ce întind o mână de ajutor se­menilor lor şi-ţi vei da scama că, dacă îi vei adresa o vorbă plină de căldură, de încurajare fratelui tău, vei prinde şi tu mai mult curaj şi avânt pe drumul vieţii tale creştine.