Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperii aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. (Matei 16, 17)

Cuvântul Iui Dumnezeu este o revelaţie şi întreaga viaţă creştină constă în acceptarea, în primirea acestei Revelaţii. Ea nu poate lî pătrunsă pe cale raţională, nu poate fi măsu­rată, studiată, aprobată sau neaprobată, utilizând în ceea ce o priveşte unităţile de măsură ale acestei lumi. Ea nu poa­te pătrunde în inimă sub influenţa sau prin intermediul tru­pului şi sângelui, care, de cele mai multe ori se răzvrătesc împotriva ei, ci numai prin mijlocirea Sfântului Duh. Dom­nul S-a bucurat de apariţia harului dumnezeiesc în sufletul ucenicului Său, numindu-l pe acesta fericit pentru că el nu primise această credinţă „de la trup şi de la sânge”, ci de la Duhul Tatălui Său. Ceea ce provine de la trup şi de la sânge este fragil, superficial, schimbător, nerodnic.

Credinţele care vin de la oameni nu rezistă încercărilor, nu pătrund până în adâncul inimii, nu o fac să renască pentru o nouă viaţă, nu-i dau forţa de a trăi şi muri creştineşte.

Adevărat, durabil şi etern este numai ceea ce a fost des­coperit de Dumnezeu însuşi. Şi astăzi se bucură Hristos de orice suflet care încearcă şi simte ceea ce a încercat şi sim­ţit Simon, fiul lui Iona, în ziua când, sfidând neîncrederea şi uimirea, L-a numit pe Iisus Fiul Dumnezeului Celui Viu. Fericiţi sunt şi astăzi cei ce, neţinând scama de sfatul „tru­pului şi sângelui”, se îndreaptă, nemijlocit, spre Dumnezeu şi cărora El li-L arată pe Fiul Său, Iisus Hristos! Fericiţi sunt cei ce sunt ancoraţi pe piatra de neclintit, Care este Hristos (I Corinteni 10, 4). Ei rămân neclintiţi nu fiindcă ar fi tari şi puternici, ci pentru că El este puternic şi de neînvins, El îi |mc şi, aflându-se cu El, ei stau şi vor sta în veci.