Crucea si învierea noastră
14 Septembrie

Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și sfântă învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Nu există viață de om care să fie lipsită de încercări, de luptă, de suferință. Și nimeni nu poate fi sigur ca acestea îl vor ocoli. Se cuvine să primim din tot sufletul încercările, nu numai să le răbdăm, ci să ne și supunem lor, ca unele care vin de la Dumnezeu, dar și să ne „închinăm" crucii noastre, adica să ne-o purtăm cu dragoste, cu ochii și cu gândul la crucea Mântuitorului, prin care am dobândit răscumpărarea.

Când răsună în biserică troparul Sfintei Cruci, mi se pare că, închinându-ne cu smerenie înaintea ei, trebuie să ne-o asumăm întrutotul, în prezent și în viitor, cunoscând că Domnul ne-a dat-o să o purtăm. Purtându-ne crucea fără crâcnire, să nu uităm că după cruce a urmat învierea lui Hristos, suprema bucurie pe care ne-o vestește Evanghelia. Crucea ne duce la biruință, la învierea simțurilor noastre amorțite, a puterii noastre lâncezinde.